Andrei Tinu, eliberat din funcția de vicepreședinte al ANC printr-o decizie a lui Dacian Cioloș

Andrei Tinu, eliberat din funcția de vicepreședinte al ANC printr-o decizie a lui Dacian Cioloș
Foto: expresspress.ro

Premierul Dacian Cioloș l-a eliberat din funcția de vicepreședinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie pe Andrei Tinu, numit acum doi ani de fostul prim-ministru Victor Ponta, informează
Agerpres.

Decizia, publicată joi în Monitorul Oficial, a fost luată ”având în vedere adresa Ministerului Justiţiei nr 1/21.313 din 4 martie 2016, înregistrată la Cabinetul primului-ministru”.

Andrei Tinu, vicepreședinte TSD și fiul fostului jurnalist Dumitru Tinu, a fost numit în această funcție de către Victor Ponta în februarie 2014 și avea rang de secretar de stat.

Pe 3 martie, Ministrul Justiției, Raluca Prună, declara că ceea ce se întâmplă la ANC este ”scandalos”, exprimându-și regretul că angajați ai instituției „au ales să exporte în presă” o problemă instituțională. Cinici șefi ai Autorității și-au anunțat demisiile din funcții.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`