Un profesor universitar din Suceava a învins Poliția Română, demonstrând că aparatele radar dau erori

Un profesor universitar din Suceava a învins Poliția Română, demonstrând că aparatele radar dau erori
Foto: capital.ro

Un profesor al Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava a reușit să obțină definitiv anularea procesului prin care fiul său a fost amendat și lăsat și fără permis din cauza faptului că a circulat cu peste 100 km/h în localitate.

Cum a fost posibil acest lucru? Procesul verbal a fost anulat pentru că s-a constatat că aparatul radar poate da erori.

Este important de precizat că acest lucru s-a întâmplat și pentru că viteza era la limita suspendării.

Fiul profesorului universitar Gheorghe Gutt se afla în urmă cu trei ani pe raza municipiului Vatra Dornei. La intrarea în municipiu, acesta a fost înregistrat cu o viteză de 103 km/h, în condițiile în care limita în acea zonă este de jumătate din viteza sa.

El a fost amendat cu 800 de lei și i s-a supendat permisul de conducere pentru 90 de zile.

Șoferul a contestat în fața polițistului că viteza înregistrată de aparatul radar nu este cea pe care el o avea, pentru că mașina era setată să nu depășească 99 de km/h.

Judecătoria Vatra Dornei a judecat contestația împotriva procesului verbal, iar la Tribunalul Suceava lucrurile au stat exact invers.

Tribunalul Suceava a transmis un extras din motivarea sentinţei din data de 21 octombrie 2015, când procesul verbal al Poliţiei Rutiere a fost anulat, motivare în care petentul a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de solicitările raportate la marja de eroare, deoarece, existând o eroare tolerată a radarului de + 4% din valoarea convenţional adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, informează Monitorul de Suceava.

În plus, șoferul a arătat că în cele două planșe anexate la dosar de Poliția Română s-a descoperit că în interval de o secundă una dintre imagini arăta viteza de 103 km/h, iar cealaltă de 86 km/h.

Profesorul nu a vrut să dea mai multe detalii, dar a subliniat că teoria sa privind erorile aparatelor radar este universal valabilă.

„Referitor la calităţile tehnice şi performanţa cinemometrului LASER de tip pistol pot spune doar că din punct de vedere al preciziei de măsurare acestea sunt cu mult inferioare cinemometrelor clasice, bazate pe efectul Doppler, montate pe maşinile Poliţiei Rutiere. Principiul de funcţionare al unui asemenea cinemometru se bazează pe măsurarea timpului care trece de la recepţia prin partea electroniciia pistolului a două reflexii ale fasciculului LASER de pe vehiculul urmărit. Emisia LASER spre vehiculul urmărit este efectuată la intervale regulate de nanosecunde de către dioda LASER a pistolului. Aici intervine problema de precizie a măsurării vitezei. Pentru a determina viteza unui vehicul rezultă necesitatea măsurării cu precizie a unor timpi de ordinul câtorva nanosecunde şi chiar fracţiuni ale acestora. Acest lucru este imposibil de realizat cu un cronometru electronic portabil pilotat cu un cristal de cuarţ. Pentru a prezenta o precizie de măsurare acceptabilă, un pistol LASER ar cântări zeci de kilograme, iar preţul acestuia ar fi de sute de mii de euro”, a spus profesorul universitar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei