Raluca Prună: Organele care pot face urmăriri penale, adică polițiștii și procurorii, pot folosi infrastructura SRI (VIDEO)

Raluca Prună: Organele care pot face urmăriri penale, adică polițiștii și procurorii, pot folosi infrastructura SRI (VIDEO)

Ministrul Justiției, Raluca Prună a declarat într-o conferință de presă de la Palatul Victoria faptul că, în România, în acest moment nu mai există niciun sistem de realizare a interceptărilor înafară de cel al SRI. Potrivit celor spuse de ea, organele care pot face urmăriri penale pot folosit această infrastructură pentru a realiza interceptări.

“Guvernul a lucrat la o Ordonanță de Urgență, în colaborare cu toate parchetele, Ministerul Public, DIICOT și DNA. Într-adevăr, mâine avem CSAT pentru că ne trebuie avizul, iar mâine seara, Guvernul va adopta această OUG. România este în situația în care nu are altă infrastructură, în acest moment, în afara celei de la SRI, iar soluția este folosirea infrastructurii deja existente, dar cu eliminarea oricărei intervenții umane a celor de la SRI și cu implicarea exclusivă a acelor organe de urmărire penală care pot pune în executare aceste măsuri de supraveghere, așa cum a decis Curtea Constituțională a României. Această OUG nu detașează efectiv procurori. Eu sper că, imediat după adoptarea ei, să fim în măsură să avem un corp de poliție judiciară, redus, dar care să fie la dispoziția procurorului și care să reprezinte elementul uman.

Raluca Prună: Organele care pot face urmăriri penale pot folosi infrastructura SRI

#DIRECT_ONE_gu8kjd#

Deja porcurorii-șefi ai DIICOT și DNA au comunicat că este necesară o majorare a bugetelor, dar nu sunt în măsură să spun cert că se vor majora. Însă, este evident că punerea legislației în acord cu decizia CCR implică anumite costuri. Ceea ce facem prin OUG este ca, la acest moment, să punem în acord legislația cu decizia CCR și să folosim ceea ce avem deja, adică infrastructura SRI. Amploarea este atât de mare încât trebuie să avem o dezbatere în societate, iar societatea să decidă dacă este suficientă infrastructura SRI sau nu”, a declarat ministrul Justiției, Raluca Prună.

Aceasta a explicat faptul că SRI este de acord cu această soluție oferită în OUG, iar procurorii și judecătorii cunosc infrastructura.

“Evident că am discutat cu SRI, ei sunt nu numai adiministratori, dar și proprietarii acestei infrastructuri. După ce am discutat cu parchetele, am discutat, evident, și cu ei. SRI este de acord să fie folosită infrastructura existentă în cadrul Serviciului. Infrastructura nu este complet necunoscută celor care fac cercetare penală și nici judecătorilor. În 2011 și 2012, judecători ai ÎCCJ au fost și au văzut ce este această infrastructură. În ceea ce-i privește pe furnizorii de telefonie mobilă, ei au obligația să asigure punerea în executare a acestor mandate. Pentru ei este irelevant cine face cererea de executare a mandatelor. Ceea ce vine pe flux de la furnizori nu se va schimba”, a mai precizat ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`