Criza economică s-a resimțit până la Cenobîl. Ucraina, Rusia și Belarus nu au mai investit bani pentru efectuarea testelor de radiații, iar valorile sunt alarmant de mari, susțin reprezentanții Greenpeace.
Testele de mediu comandate de activiștii de mediu arată că în regiune sunt contaminate cu izotopi radioactivi apa, mâncarea și chiar și lemnul de foc.
„Este în ceea ce mănâncă și beau. E în lemnul folosit la construcții și în cel pe care îl ard ca să se încălzească”, arată raportul „Cicatrici nucleare: Moștenirea durabilă de la Cernobil și Fukushima” întocmit de Greenpeace, scrie Reuters.
„Ucraina nu mai dispune de fonduri suficiente pentru a finanța programele necesare pentru protecția publicului. Ceea ce înseamnă că expunerea la radiații a populației care trăiește în zonele afectate este așteptat să crească”.
Reprezentanții Rusiei și Belarusului nu au comentat încă subiectul.