Un polițist local din Galați a fost lovit intenționat cu mașina. Agentul a ajuns cu multiple leziuni la spital

Un polițist local din Galați a fost lovit intenționat cu mașina. Agentul a ajuns cu multiple leziuni la spital
Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Un poliţist local din Galați ar fi fost lovit intenționat, marţi după-amiază, cu maşina, acesta ajungând cu multiple leziuni la spital.

Cum s-a întâmplat totul

Şoferul ar fi refuzat să fie legitimat, l-a luat pe capotă pe agent, apoi a fugit, scrie Observatornews.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Autoritățile au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Potrivit presei locale, polițiștii ar fi identificat mașina cu care a fost lovit agentul local, urmând să fie depistat și șoferul care se afla la volan în momentul producerii incidentului. În funcţie de rezultatele cercetării procurorii ar putea decide schimbarea încadrării juridice în tentativă de omor.

Polițistul de 37 de ani, lovit la Cisnădie în timp ce dirija traficul, a murit

Amintim că acesta nu este singurul caz din ultima perioadă. Un polițist de 37 de ani, care a fost lovit de o mașină, în 13 februarie, pe drumul dintre Sibiu și Cisnădie în timp ce dirija traficul, a murit la spital. Acesta a suferit trei stopuri cardiace, iar la ultimul nu a mai rezistat.

Polițistul a fost internat în spital timp de două săptămâni, iar în noapte de 26 spre 27 februarie, s-a stins din viață după ce a suferit al treilea stop cardiac.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:42 - Ce reacție a avut un turist polonez după ce a văzut zăpadă pe Transfăgărășan: „Cred că a fost cea mai bună idee pe care am avut-o în vacanţă”
21:30 - IPS Teodosie: Femeia să nu se roage în pielea goală! Să se roage îmbrăcată cuviincios şi cu capul acoperit (VIDEO)
21:24 - Cum a fost păcălită Oana Roman de angajații unei firme care verifică centrale termice: „Să vă povestesc despre niște escroci și vă recomand să vă feriți de ei cât puteți”
21:10 - Ce măsuri vor lua autoritățile din Grecia pentru a reduce supraturismul. Ce a decis Guvernul de la Atena
20:59 - Ozana Barabancea, înșelată cu cea mai bună prietenă: „Pe el l-am iertat, dar pe ea, nu”
20:52 - Ministrul Sebastian Burduja, despre zona județului Galați: Toți consumatorii din zona afectată de inundații sunt alimentați cu energie electrică. Suntem pregătiți să intervenim, dacă vremea se înrăutățește (VIDEO)
20:45 - Ce le-a promis un poștaș din Vaslui locuitorilor din comunele afectate de inundații: „Merg să le duc pensia bătrânilor”
20:19 - A început „mica recalculare”. Marius Budăi a anunțat ce adeverinţe se iau în calcul. Ce detaliu important mai trebuie să știe pensionarii
20:07 - De unde a luat naștere expresia „ai carte, ai parte”? Foarte puțini români o folosesc în mod corect
19:57 - Seidler (USR): Fiecare candidat la prezidențiale vine în fața românilor cu ce a realizat. Lasconi – fondurile europene atrase, Ciucă și Ciolacu – inflație și deficit record (VIDEO)