Raport al Comisiei Europene: România nu se confruntă cu dezechilibre economice

Raport al Comisiei Europene: România nu se confruntă cu dezechilibre economice
Foto: money.cnn.com

Economia României este pe drumul cel bun, cred autorităţile de la Bruxelles. Un raport al Comisiei Europene arată că ţara noastră nu se confruntă probleme economice seriose, informează B1 TV. În schimb, alte cinci state, printre care Bulgaria şi Franţa, înregistrează dezechilibre excesive.

O analiză efectuată la nivelul a 18 ţări din Uniunea Europeană a relevat probleme economice mari, dar şi unele surprize. Astfel, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că şase dintre aceste ţări, între care şi România, nu se confruntă cu dezechilibre în cadrul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice.

Douăsprezece ţări se confruntă cu dezechilibre sau cu dezechilibre excesive. Astfel, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Italia şi Portugalia înregistrează dezechilibre excesive. Finlanda, Germania, Irlanda, Olanda, Spania, Suedia şi Slovenia au la rândul lor dezechilibre economice. În cazul Austriei şi Estoniei, pentru care s-au efectuat bilanţuri aprofundate pentru prima dată în acest an, Comisia consideră că aceste ţări nu înregistrează dezechilibre, ca şi Belgia, Ungaria, România şi Regatul Unit.

Pe baza acestor rapoarte, Comisia Europeană va organiza reuniuni bilaterale în următoarele două luni cu statele membre, iar aceste reuniuni vor constitui o ocazie de a discuta rapoartele de ţară cu autorităţile naţionale. În luna aprilie, statele membre urmează să îşi prezinte programele naţionale de reformă şi programele de stabilitate, pentru ţările din zona euro, sau de convergenţă, pentru ţările din afara zonei euro. Pe baza tuturor acestor surse, Comisia va prezenta în primăvară propunerile sale pentru un nou set de recomandări specifice fiecărei ţări, care vor viza principalele provocări care trebuie abordate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)