Un soț gelos a fost condamnat pentru că i-a smuls soției mobilul din mână ca să-i verifice mesajele

Un soț gelos a fost condamnat pentru că i-a smuls soției mobilul din mână ca să-i verifice mesajele
Foto simbol: Pixabay

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Iași a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce, neputând să-și stăpânească gelozia, i-a smuls telefonul mobil din mână soției sale, ca să-i verifice mesajele. Fapta care i-a adus condamnarea în instanță: acces ilegal la un sistem informatic și tâlhărie.

Cei doi soți, Bogdan şi Iuliana, sunt căsătoriţi de 17 ani, dar, în urmă cu câteva luni, pe fondul unor neînțelegeri cu soțul său, femeia și-a luat cele două fiice și s-au mutat toate trei în casa părinților ei. Bărbatul a vizitat-o în mod constant și a încercat să se împace, însă de fiecare dată discuțiile degenerau în scandal.

Gelos, i-a luat telefonul soției pentru a citi mesajele pe care aceasta le primise

La începutul acestui an, Bogdan și-a vizitat din nou soția. A intrat neinvitat în curtea și casa socrilor și i-a smuls soției telefonul mobil din mână, spunându-i că vrea să vadă cine îi trimite mesaje. Femeia a încercat să-și recupereze telefonul, dar soțul său a îmbrâncit-o și a tras-o de păr, potrivit relatării publicate de Ziarul de Iași.

Cu telefonul soției în buzunar, Bogdan s-a întors acasă, și, probabil extrem de satisfăcut, a putut verifica pe îndelete toate mesajele primite de soția sa.

În aceeași seară, Iuliana și-a reclamat soțul la poliție și a solicitat și emiterea unui ordin de protecție împotriva acestuia.

Bogdan i-a returnat telefonul și ulterior a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru tâlhărie. Pentru că nu avea antecedente penale şi nu s-a sustras urmăririi penale, instanţa a hotărât să suspende executarea pedepsei sub supraveghere pentru o perioadă de 3 ani.

Ar putea fi trimis în judecată într-un nou dosar

Dar, Judecătoria Răducăneni a dispus „disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia, sub aspectul comiterii infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi”.

Astfel, Bogdan ar putea fi trimis în judecată într-un nou dosar, pentru acces ilegal la un sistem informatic, și, din nefericire pentru el, o nouă condamnare va produce executarea pedepsei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)