Primul ministru Dacian Cioloș a fost primit la reședința oficială a omologului olandez, Mark Rutte. Întâlnirea a fost stabilită din decembrie 2015.
La momentul respectiv, cei doi au discutat informal, cu prilejul Consiliului European, scrie Agerpres.
„Vreau să discutam despre subiectele care sunt pe agenda europeană, mai ales chestiunea privind migrația. Pentru noi este foarte important ca acest proiect să reușească și să stopăm migrația ilegală și să avem protejate frontierele externe ale UE, pentru că, prin protecția aceasta a frontierelor, ne protejăm și pe noi și evităm eventuale rute de migrație care să treacă prin România”, spunea Cioloș.
Premierul efectuează miercuri o vizită oficială în Olanda unde va merge în Parlamentul olandez pentru a discuta cu mai mulți parlamentari, iar seara se va întâlni cu membri ai comunității românești din Olanda.