DNA: Dezvoltarea serviciului tehnic presupune un efort bugetar de circa 10,4 milioane de euro

DNA: Dezvoltarea serviciului tehnic presupune un efort bugetar de circa 10,4 milioane de euro
Foto: obiectiv.info

Măsurile de dezvoltare ale serviciului tehnic ale DNA presupun un efort bugetar în valoare de aproximativ 10.415.000 euro, anunță instituția într-un comunicat.

Mai precis, măsurile presupun detașarea, în cadrul D.N.A., a unui număr de 130 de lucrători de poliție și pregătirea specifică a acestora precum și achiziția de autovehicule și echipamente tehnice suplimentare.

Potrivit comunicatului, „modificarea reglementărilor privind realizarea activităților de supraveghere tehnică este consecința unei decizii a C.C.R., prin care s-a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile articolului ce reglementează punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, din actualul Cod de procedură penală”.

Este subliniat faptul că DNA cooperează cu SRI pentru realizarea activităților de supraveghere tehnică.

Așadar, necesitățile identificate sunt achiziționarea de logistică pentru efectuarea înregistrărilor ambientale (cost estimat de aproximativ 1.150.000 euro), achiziționarea de logistică în materia interceptării comunicațiilor (cost estimat de aproximativ 415.000 euro), detașarea unui număr suplimentar de 130 de lucrători de poliție judiciară care să gestioneze infrastructura tehnică suplimentară, să asigure monitorizarea în timp real a comunicațiilor interceptate, să realizeze supravegheri operative și înregistrări ambientale în spații publice sau private (cost estimat de aproximativ 4.000.000 euro anual).

În plus, se are în vedere și achiziționarea unui sediu secundar în proximitatea celui central – suprafață utilă de minim 1.000 – 1.500 mp și loc de parcare pentru minim 10 autovehicule, costul estimat fiind de 4 milioane de euro sau 180.000 de euro anual.

Cele 30 de autovehicule de diferite tipuri ar costa circa 650.000 euro, iar realizarea unor programe de pregătire profesională ar ajunge la circa 200.000 euro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`