David Petraeus, fost director al CIA și comandant al trupelor americane, a avertizat că Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Putin. El a afirmat la CNN că dacă Rusia va înfrânge Ucraina Putin nu se va opri la ea, potrivit Rador Radio România.
„Fără nici o îndoială, el nu se va opri în Ucraina. Întrebarea e cât le va lua să-și refacă forțele militare și să le trimită în altă parte. Moldova va fi cu certitudine în colimator. În definitiv încă mai sunt vreo 1.500 de soldați ruși în partea separatistă a țării, Transnistria”, a declarat Petraeus.
El a subliniat că există temeri și cu privire la soarta țărilor baltice. „Obiectivul lui a fost mereu să restaureze pe cât posibil fosta URSS ori poate fostul imperiu”, a declarat Petraeus.
În ce privește situația din Moldova, Biroul Politici de Reintegrare al guvernului moldovean a făcut și el un anunț. „Conform informațiilor pe care le avem, nu există motive să credem că situația din regiune se va agrava”, a declarat acesta.
De asemenea, și președintele Comisiei de Securitate, Apărare și Ordine Publică [a parlamentului – n.trad.], Lilian Carp, a afirmat că în stadiul actual nu există riscuri de securitate pentru Moldova.