Daniel Constantin: Comasarea contribuie la o participare masivă la vot. O creștere a nivelului de participare înseamnă o democrație pe care ne-am dorit-o cu toții în rezultatul final (VIDEO)

Daniel Constantin: Comasarea contribuie la o participare masivă la vot. O creștere a nivelului de participare înseamnă o democrație pe care ne-am dorit-o cu toții în rezultatul final (VIDEO)
Foto: Facebook @ Daniel Constantin

Comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele din iunie contribuie la o participare masivă la vot, a declarat deputatul PNL Daniel Constantin, duminică, la Special B1 cu Eli Roman.

Daniel Constantin (PNL), pe B1 TV, despre comasarea alegerilor

Întrebat despre decizia coaliției de a comasa alegerile, liberalul a spus: „Din punct de vedere administrativ, doar cei care nu vor să vadă, cei care probabil sunt în opoziție politică și caută anumite argumente să apară în spațiul public, cred că nu vor să recunoască – în rest, cred că toată lumea și inclusiv cei care vor veni la vot recunosc foarte clar că această comasare a alegerilor locale cu europarlamentare contribuie la o participare masivă la vot, care înseamnă, nu numai din punctul nostru de vedere, ci din punct de vedere larg acceptat, o punere în practică a democrației”.

„O creștere a nivelului de participare la vot înseamnă o democrație pe care ne-am dorit-o cu toții în rezultatul final pe care îl vom obține”, a subliniat Daniel Constantin.

Daniel Constantin: Sper că românii vor vedea lista comună PNL-PSD ca pe o soluție bună

„Din punct de vedere politic, sigur că sunt lucruri pe care românii urmează să le valideze. Dacă această listă comună la europarlamentare va fi văzută ca o soluție bună pentru români, asta urmează să vedem la vot. Eu sper să vadă lucrul acesta, pentru că eu cred că în plan european există această discuție, pe care ați văzut-o și dumneavoastră, vizavi de valul de extremism, iar cei care știu ce înseamnă eforturile pe care le-a făcut România de-a lungul timpului pentru a propaga în țară valorile europene, eu cred că lucrurile acestea se vor vedea la vot și românii vor înțelege”, a adăugat deputatul PNL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante