Tren de vis: Doi fotografi italieni au făcut cea mai bună campanie publicitară pentru călătoriile cu trenul (VIDEO)

Tren de vis: Doi fotografi italieni au făcut cea mai bună campanie publicitară pentru călătoriile cu trenul (VIDEO)

Doi fotografi italieni au făcut cea mai bună campanie publicitară pentru călătoriile cu trenul. Cei doi s-au urcat în Expressul Bernina, trenul care circulă la cea mai mare altitudine din munţii Alpi şi care face legătura între Elveţia şi Italia, iar fotografiile lor au făcut înconjurul site-urilor de specialitate, arată B1 TV.

În expediţia lor, cei doi fotografi italieni au surprins zăpadă multă, un tren roşu care contrastează cu omătul şi peisaje idilice. Expressul Bernina trece prin una dintre cele mai vechi linii feroviare din Alpi şi care e cea situată la cea mai mare altitudine.

Fotografiile celor doi italieni arată cum garnitura de tren iese dintr-un tunel şi intră în altul, trece peste viaducte şi traversează locuri desprinse parcă din basme. Totuşi, localnicii spun că zăpada cade tot mai rar în zonă, din cauza încălzirii globale, iar cei doi italieni speră ca pozele lor să amintească lumii de necesitatea protejării locurilor frumoase ale planetei.

În drumul său, Expressul Bernina trece prin 55 de tuneluri şi traversează 196 de poduri. Linia ferată a fost construită între anii 1908 şi 1910, iar cel mai înalt punct este localitatea Ospizio Bernina, situată la altitudinea de 2250 de metri.

Doi fotografi italieni au făcut cea mai bună campanie publicitară pentru călătoriile cu trenul

#DIRECT_ONE_chu63b#

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`