Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu preşedintele Partidului Popular din Spania, Alberto Núnez Feijóo, cu ocazia vizitei pe care preşedintele Senatului o efectuează în Spania.
Președintele PNL a transmis că Partidul Popular European trebuie să rămână cea mai mare forţă politică din Uniunea Europeană şi după alegerile din luna iunie.
„Partidul Popular European trebuie să rămână cea mai mare forță politică din Uniunea Europeană și după alegerile din iunie. Aceasta a fost concluzia întâlnirii pe care am avut-o cu Alberto Núñez Feijóo, președintele Partidului Popular din Spania. Este în interesul democrației să prezentăm alegătorilor din țările noastre avantajele pe care UE le aduce fiecăruia. Atât România, cât și Spania beneficiază de fonduri de la Bruxelles, care dezvoltă regiuni și comunități, recuperând decalaje economice”, a scris Nicoale Ciucă pe Facebook.
„I-am propus președintelui Partidului Popular din Spania să discute cu reprezentanții comunității românești despre intențiile lor de implicare în viața politică, economică și socială de aici. De asemenea, l-am rugat ca partidul său să sprijine demersul guvernamental pentru acordarea dublei cetățenii pentru români și să îndrepte regimul de taxare la care este supusă Biserica Ortodoxă.
I-am urat ca, în alegerile europarlamentare, partidul său să își păstreze primul loc obținut în scrutinul parlamentar de anul trecut. Mai multe detalii despre strategia popularilor europeni pentru alegerile din iunie vom discuta la congresul PPE, pe care PNL va avea onoarea să îl găzduiască pe 6-7 martie, la București”, a mai scris președintele Senatului pe Facebook.