Alertă la graniţa dintre Grecia şi Macedonia. Cel puţin 13.000 de refugiaţi vor să treacă frontiera, iar situaţia a devenit extrem de tensionată din cauza măsurilor extreme luate de autorităţi. 4.000 dintre refugiaţi sunt copii, iar mulţi dintre ei suferă de infecţii ale căilor respiratorii. Tensiunile au loc în contextul în care mai mult de jumătate dintre francezi, şi anume 60% nu vor ca
Franţa să-i primească pe migranţi, informează AFP. Luni, la Bruxelles, va avea loc un summit pe tema crizei refugiaţilor.
Lucrurile par că au scăpat de sub control la granița dintre greco-macedoneană. Guvernatorul prefecturii elene din Macedonia vrea să fie declarată stare de urgenţă.
Refugiaţii trăiesc clipe de coşmar, nu au ce să mănânce şi îndură frigul. Se spală cu apă rece, adulţii şi copiii, în aceeaşi apă, iar pericolul răspândirii bolilor este uriaş. Unul dintre voluntari a povestit că infecţiile căilor respiratorii în cazul celor mici au devenit îngrijorătoare, din cauza lipsei de igienă. Şi nu sunt semne că va fi mai bine, în viitorul apropiat.
Situația va fi, din păcate, din ce în ce mai complicată. Refugiații vor continua să vina, lipsesc deciziile centralizate ale Bruxellesului, se încearcă pasarea răspunderii spre statele de frontieră, mai ales Grecia, și nu văd o variantă de rezolvare prea curând”, a declarat fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV.
Peste 13.000 de refugiaţi sunt în acest moment la graniţa dintre Grecia şi Macedonia. Migranţii se plâng că au fost jefuiţi pe drum şi că mulţi nu mai au nici măcar paşaportele la ei. Uniunea
Europeană se confruntă cu cel mai mare val de refugiaţi de la cel de Al doilea Război Mondial încoace.
De altfel, mai mult de jumătate dintre francezi, şi anume 59%, se declară împotriva repartizării între țările Uniunii Europene a refugiaților care ajung pe țărmurile elene și italiene și nu doresc ca Franța să primească o parte dintre acești refugiați, potrivit unui sondaj publicat de Dimanche Ouest France.
Sondajul arată că 77% dintre francezi consideră că printre solicitanții de azil care sosesc în Europa există și teroriști. În plus, 73% dintre cei chestionați cred că primirea de refugiați va genera sosirea de noi imigranți, iar 61% consideră că în Franța exista deja multe persoane de origine straină.