Oficial ONU: Numărul imigranților blocați în Grecia s-ar putea tripla în următoarele două luni. Ar putea exista o criză umanitară care să necesite mobilizare internațională

Oficial ONU: Numărul imigranților blocați în Grecia s-ar putea tripla în următoarele două luni. Ar putea exista o criză umanitară care să necesite mobilizare internațională

Numărul imigranților blocați în Grecia în urma închiderii frontierelor din Balcani s-ar putea tripla în următoarele două luni, a avertizat George Okoth-Obbo, responsabilul pentru operațiuni din cadrul Comisariatului ONU pentru refugiați, potrivit Agerpres.

”Așa cum stau lucrurile acum, până la mijlocul lui aprilie este posibil să avem 100.000 de oameni pe teritoriul Greciei”, a declarat Okoth-Obbo. Acesta a mai avertizat că s-ar putea ajunge la o criză umanitară care va necesita o ”mobilizare internațională”.

Potrivit UNHCR, circa 30.000 de imigranți sunt blocați în prezent în Grecia, iar situația de la punctul de frontieră Idomeni cu Macedonia ”se deteriorează rapid”.

”Suntem în criză de timp și este nevoie urgentă de un leadership puternic și de viziune de la liderii europeni pentru a aborda ceea ce este, în opinia mea, o situație care poată fi încă gestionată dacă este tratată corect. Aceasta este la fel de mult o criză a solidarității europene, pe cât este una a refugiaților”, a declarat, la rândul său, șeful UNHCR, Filippo Grandi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)