În ciuda aparențelor și a situațiilor în care a fost pus de rolurile interpretate, pe care mulți fac greșeala de a le asocia omului care se află în spatele actorului, se află o latură cu adevărat specială a lui Mihai Bendeac, cel care a împlinit astăzi 41 de ani.
Chiar de ziua sa, bunul său prieten, Codin Maticiuc, a adus un cald omagiu omului Mihai Bendeac, ridicând cortina către o persoană cu suflet cald, care a donat sute de mii de euro unor cauze nobile și care continuă să fie preocupat să facă mai mult.
Mihai Bendeac împlinește 41 de ani și tot își dorește este să poată contribui mai mult la construirea unui spital de psihiatrie pediatrică.
„Azi e ziua de naștere a omului care a donat 235.000 de euro fundației Metropolis. Aproximativ 195.000 din vânzarea cărții „Conversații cu mama” și cam 40.000 de euro din reclame și alte activități online pe care le face doar ca să poată dona mai mult. Și am renovat împreună o secție pediatrică de oncologie.
Astăzi, Mihai își lansează a doua carte din seria „Jurnalul unui burlac”. Este extrem de stresat. Am hotărât împreună că de data asta construim un spital de la zero. Spital de psihiatrie pediatrică. El donează din nou fiecare bănuț care îi intră în cont din vânzarea cărții „Dragă Mihai”.
Stresul lui Bendeac este strict că nu va putea dona destui bani. Vă dați seama? Un om care până acum a donat mai mult decât are în conturi, este stresat că nu va dona suficient în viitor.”, a scris Codin Maticiuc despre Mihai Bendeac, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare în care îi urează un călduros „la mulți ani” lui „Mișu”.