Șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată

Șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată
Foto: Direcția Națională Anticorupție / Facebook

Procurorii DNA Cluj l-au reținut pentru 24 de ore pe Ioan Borș, comisar-șef al Comisariatului județean Bistrița-Năsăud din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. El e acuzat că a luat bani ca să nu trimită controale la diferite obiective.

Acuzațiile DNA la adresa lui Ioan Borș, șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud

„În perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, inculpatul Borș Ioan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit de la mai multe persoane, diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, și alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitare atribuțiilor sale de serviciu specifice privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură.

Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de inculpat în sediul instituției pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi pentru ca aceștia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor”, a transmis DNA, într-un comunicat.

Ioan Borș va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)