Antrenorul de înot de la Dinamo care ar fi violat o fetiță de 7 ani în bazin ar fi comis fapta de față cu alți profesori și cu părinții, inclusiv mama copilei. El a fost arestat. Clubul desfășoară propria anchetă, în paralel cu poliția.
Bărbatul de 20 de ani ar fi violat fetița de 7 ani în bazin, de față cu mai mulți profesori și părinți. Prezentă era inclusiv mama victimei, informează Digi24. Femeia e și cea care a sunat la 112.
Polițiștii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere în care a fost surprins abuzul. Individul a fost inițial reținut, apoi arestat pentru 30 de zile. El era a angajat al clubului Dinamo din luna mai a anului trecut și niciodată nu ținea cursurile de înot individual, ci doar cu mai mulți copii. De regulă, grupele erau de cel puțin 10 copii.
Anchetatorii încearcă acum să afle dacă antrenorul a mai abuzat și alți copii.
Între timp, clubul a început propria anchetă. Dinamo l-a concediat pe antrenor și verifică acum toți profesorii angajați. Ei trebuie să demonstreze că nu au antecedente. Toți angajații vor fi verificați și obligați să prezinte un certificat de integritate.