Fanii dinamoviști îi vor pe suporterii steliști la meciuri: "Vrem din nou rivalii pe stadioane, nu mai vrem peluze goale" (FOTO)

Fanii dinamoviști îi vor pe suporterii steliști la meciuri: "Vrem din nou rivalii pe stadioane, nu mai vrem peluze goale" (FOTO)
Foto: DigiSport.ro

Dinamo și Steaua au avut aseară primul derby din acest an, terminat cu scor egal, 0-0, meci jucat în semifinalele Cupei României. La această partidă au fost prezenți aproximativ 13.000 de fani ai echipei din Ștefan Cel Mare, dar Steaua nu a avut niciun ultras prezent, potrivit digisport.ro.
Rivalii dinamoviști simt lipsa din tribune a fanilor Stelei, iar acest lucru s-a observat și pe teren, acolo unde jucătorii „roș-albaștrii” au simțit presiunea jocului fără suporteri.

În tribune, cei mai mulți fani ai „câinilor roșii” au regretat că nu au avut la cine să strige, și au afișat un mesaj prin care îi chema pe steliști la stadion.

„Vrem din nou rivalii pe stadioane, nu mai vrem peluze goale”, a fost mesajul dinamoviștilor.

Și jucătorii Stelei au simți din plin lipsa fanilor. Unul dintre aceștia a fost Gabi Tamaș, care a fost cel mai huiduit de către fanii de la fosta sa echipă.

”Până la retur, ne gândim să câștigăm duminică. Sperăm să fim alături de fanii noștri. A fost greu fără ei. Din minutul 1, am fost înjurați întruna.

Pe fanii noștri îi așteptăm cu drag. Cu siguranță că s-au uitat la acest meci, au văzut că jucăm din ce în ce mai bine, îi așteptăm pe viitor să vină alături de noi”, a declarat Tamaș.

Echipa din Ghencea a fost părăsită de fani de aproape un an. Susținătorii echipei au refuzat să mai meargă la meciuri, fiind prinși în mijlocul conflictului Becali – Armată. Aceștia au invocat motivul cum că nu ar putea să încurajeze o formație fără nume și fără emblemă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`