Deputatul USR, Claudiu Năsui, a explicat în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, proiectul prin care românii vor putea direcționa 50% din contribuția la sănătate aferentă salariului minim pe economie către un asigurator privat de servicii de sănătate.
„Este un proiect, de fapt, mai vechi al USR. Am candidat cu el și în anul 2020. Acum am venit, inclusiv, după o serie întreagă de dezbateri, cu proiectul legislativ concret. Practic, este un pilon II al Sănătății, adică spunem că dacă tot s-a putut la pensii să facem această diversificare cu fonduri de pensii private, haideți să încercăm să facem același lucru și cu sistemul de asigurări de sănătate, să ai voie o parte din bani să-i direcționezi către un alt asigurator decât CNAS și astfel să introducem puțină concurență într-un sistem care este un monopol de stat și care se comportă ca un monopol de stat.
Și chiar dacă punem mai mulți bani într-un monopol de stat, el tot va avea aceeași natură de monopol de stat și va oferi servicii din ce în ce mai proaste. Ne uităm puțin pe un grafic al cheltuielilor versus numărul de pacienți și vedem că, deși cheltuielile au crescut, au crescut mult peste inflație, deci sunt corectate după absolut orice standard. Noi am dat mai mulți bani în sănătate. Numărul de pacienți a scăzut pe fondul unei populații care scade”, a spus Claudiu Năsui.
„Și cu toate acestea, calitatea nu a crescut. Statisticile acestea, de exemplu, mortalitatea evitabilă, asta este una dintre ele, suferința evitabilă, adică oameni care mor sau suferă, deși ar putea fi salvați conform standardelor, practicilor tehnologiei actuale. La noi suntem pe locul I în Europa pe toți acești indicatori. Și atunci trebuie să ne punem la un moment dat întrebarea, dăm mai mulți bani în sistem, dar oare avem eficiență cu ei? Luăm mai multă sănătate cu banii aceia sau trebuie să facem un pas în spate, să avem și noi un sistem european de sănătate, pentru că, de fapt, dacă ne uităm în Europa, și în Franța, și în Belgia, și în Germania, și Olanda, Elveția, toate țările astea au un sistem de asiguratori privați de sănătate, care preiau tocmai partea aceasta de gestiune a costurilor, de negociere cu furnizorii de servicii medicale, cu spitale, cu clinici și așa mai departe.
Deci, practic, noi ce vrem, e ca românii să aibă un drept în plus pe care nu îl au acum. Dacă nu le place Casa, nu le plac serviciile Casei, să poată să meargă altundeva, să poată avea o opțiune”, a mai precizat deputatul USR.