Căsnicia cu Marcel Toader a fost un coșmar pentru Maria Constantin, după cele mărturisite de cântăreața de muzică populară. Deși a spus că la început că a avut parte de una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei, odată cu trecerea timpului totul s-a transformat într-un coșmar. De multe ori, înainte de somn, plângea foarte mult și voia să nu se mai trezească a doua zi.
Chiar dacă spunea că a trăit o perioadă frumoasă în căsnicia cu Marcel Toader, lucrurile par că nu au fost roz pentru Maria Constantin. Ea susține că a ajuns la psiholog, după mariajul cu Marcel Tudor. Cea mai grea perioadă a fost aceea în care era tot mai implicată în scandalurile din presă.
„Am fost înșelată. Multă lume o să spună că el a ieșit pe la televizor, iar eu nu am vrut, pentru că domeniul meu este de muzică populară, sunt artist, nu am vrut să mă bag într-o asemenea mizerie, cacealma. Era o perioadă în care oamenii erau plătiți să se ducă la televizor, toată lumea era fericită. Eu nu am vrut lucrul acesta, câștig foarte bine din meseria pe care o am.
Nu avea sens să spun verzi și uscate despre omul lângă care am petrecut o perioadă frumoasă din viața mea, după care nu a mai fost frumoasă, s-a transformat în cea mai urâtă perioadă din viața mea.
În primul rând nu mă respectam pe mine, mă degradam și mă coboram la un nivel la care nu ar fi fost mândri părinții mei de mine. Asta să nu creadă oamenii că eu nu am fost afectată. Nu știe nimeni că eu ajungeam acasă și umpleam perna de plâns și îmi doream să nu mă mai trezesc a doua zi.
Am ajuns și la psiholog. Dumnezeu m-a ajutat să trec peste toate lucrurile astea. Am încercat să mă îngrop în muncă, să nu mai fiu atentă, chiar dacă presa era pe la porțile facultății”, a mărturisit Maria Constantin, conform Wowbiz.ro.
În 2023, Maria Constantin pare că a trecut definitiv de căsnicia cu Marcel Toader și s-a căsătorit cu Robert Stoica, după aproape trei ani de relație. Pe atunci, cântăreața de muzică populară a mărturisit că nu au reguli stricte în privința banilor din familie.
„Nu prea avem reguli, dar eu îi las soțului, el este, să zicem, contabil-șef. Eu nu prea știu câți bani am, dar nu sunt un om cheltuitor. Îmi place să trag și să realizez, dar mă și bucur când plec într-o vacanță”, a dezvăluit Maria Constantin.
Vezi această postare pe Instagram