Negocierile dintre PNL și PSD pentru comasarea alegerilor au ajuns în impas. Asta i-a determinat pe unii lideri liberali să discute în ședința partidului chiar despre ruperea coaliției.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, vicepreședinte PNL, a susținut că discuțiile s-au blocat deoarece PSD a pus condiția ca ambele partide să aibă același candidat la prezidențiale.
„Noi am fost partenerii corecți la guvernare, vreau să știți că în cadrul coaliției – cred că la un moment mai și trebuie să spunem ce se discută – și PSD a fost de acord cu comasarea, doar că pentru a se realiza acest lucru au vrut să ne pună anumite condiții care văd că în spațiul public se neagă, precum susținerea unui candidat la funcția de Președinte de către ambele partide. Lucru care este foarte greu de explicat electoratului. Asta e de fapt solicitarea PSD-ului și acolo este un blocaj pentru că nu poți să faci o astfel de promisiune”, a susținut Gheorghe Falcă, potrivit romaniatv.net.
Declarația a fost făcută în contextul în care, marți, premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a afirmat că PSD nu a cerut PNL-ului să renunțe la candidatul său la prezidențiale deoarece asta ar fi fost o jignire pentru liberali și nici invers nu s-a întâmplat din același motiv.
Pe de altă parte, deputatul Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a insistat miercuri, într-o intervenție pentru B1 TV, că PSD a venit cu ideea comasării alegerilor tocmai ca să convingă PNL-ul să-l susțină pe Ciolacu la prezidențiale.
Impasul în negocierile privind comasarea i-a determinat pe unii lideri PNL să invoce ruperea coaliției cu PSD, informează Digi24. Amintim că weekendul acesta trebuia să aibă loc o ședință a Consiliului Național al PNL care să valideze planul pentru alegeri, dar reuniunea a fost amânată tocmai pentru că liberalii nu au ce valida.
Declarații din ședința PNL:
Vasile Blaga: „Eu cred că e obligatoriu să amânăm Consiliul. O să râdeţi … e albă sau neagră. Se rupe hamul ori moare calul. Asta este vorba, am trecut prin asta şi am câştigat mereu”.
Florin Cîțu, fost președinte PNL: „Trebuie să avem Consiliu Național, fiindcă am tot amânat. Cel puțin știm dacă mai stăm în coaliție sau nu”.
Nicolae Ciucă, președintele PNL: „Mai vedem o dată vineri cum decurg negocierile. Sunt șanse să nu se închidă nici atunci”.