Magazinele și restaurantele vor fi obligate prin lege să reducă prețul alimentelor aproape de expirare, să le doneze sau să le facă compost

Magazinele și restaurantele vor fi obligate prin lege să reducă prețul alimentelor aproape de expirare, să le doneze sau să le facă compost
Sursa foto: Pixabay

După ani în care s-a tot vorbit despre legea împotriva risipei alimentare, lucrurile încep să se miște, iar comercianții trebuie să demonstreze că au luat măsuri înainte să arunce mâncarea, altfel pot fi amendați.

Comercianții trebuie să reducă prețul la raft pentru produsele care se apropie de data expirării

Magazinele și restaurantele vor fi obligate să ia anumite masuri înainte să arunce mâncarea. Comercianții trebuie să reducă prețul la raft pentru produsele care se apropie de data expirării.

Aceste alimente pot fi și donate, iar cele care rămân pot fi transformate în compost sau mâncare pentru animale.
Dacă până acum erau doar recomandari, o lege nouă îi obligă pe comercianți să implementeze cel puțin două din aceste măsuri. Autoritatea Sanitar Veterinară ar urma să facă verificări.

Cei care le-au pus în practică deja, spun că au redus cantitatea de mâncare pe care erau nevoiți să o distrugă, potrivit legii, cu costuri foarte mari.

Deși, în lupta cu scumpirile, tot mai multe magazine au început să își facă mai atent stocurile și să vândă la preț redus alimentele care le rămân, tot se aruncă multă mâncare.

Elena Filip, specialist în comunicare retail, a declarat pentru ProTV: ”Vorbim despre produse care încă mai rămân și care încă se aruncă. Și ar putea să fie folosite în alt scop. Poate pentru prepararea mâncării pentru animalele de companie sau poate donate către adăposturi de animale. Există foarte multe variante pe care le avem”.

Legea care a primit undă verde de la comisiile de specialitate ar urma să intre în vigoare într-o lună de la votul parlamentarilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`