Polițiștii au deschis un dosar penal după incidentul de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din București, acolo unde un elev în vârstă de 15 ani ar fi folosit un spray paralizant și le-ar fi provocat astfel stări de rău mai multor colegi de-ai săi, potrivit Agerpres.
Dosarul penal a fost întocmit din oficiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovire sau alte violenţe.
„Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a anunțat Biroul de presă al Direcției Generale a Poliției Municipiului București.
Surse judiciare spun că incidentul ar fi avut loc după un conflict între elevul respectiv și unul dintre colegii săi.
Echipajele sosite la fața locului au evaluat 29 de elevi, iar 25 dintre aceștia au fost duși la spital.
ISU București-Ilfov a vorbit despre cele întâmplate și a menționat că „a fost o expunere foarte mare a copiilor” la gazul respectiv.
„Dispozitivul a fost folosit la parter. Este un hol îngust și foarte mulți copii au intrat în contact direct cu acest gaz pulverizat într-un spațiu închis. Înțelegem că a fost folosit într-o anumită măsură și la intrarea în sală de clasă. Deci a fost o expunere foarte mare a copiilor care se aflau în momentul respectiv pe hol și în sala de clasă. Simptomele au debutat foarte rapid și acest lucru a necesitat alertarea acestor resurse medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.