Ministrul Agriculturii, nemulțumit că ANSVSA nu vine mai repede cu rezultatele anchetei în cazul produselor lactate (VIDEO)

Ministrul Agriculturii, nemulțumit că ANSVSA nu vine mai repede cu rezultatele anchetei în cazul produselor lactate (VIDEO)

Ministrul Agriculturii l-a chemat la ordine pe şeful ANSVSA. Achim Irimescu este nemulţumit că rezultatele anchetei cu privire la produsele lactate verificate de ANSVSA întârzie să apară şi îi cere lui Andrei Butaru să urgenteze demersul, informează B1 TV.

Deşi Achim Irimescu afirmă că i-a cerut şefului ANSVSA să vină mai repede cu rezultatele anchetei, şeful ANSVSA spune că nu se poate grăbi cu verificările și nici măcar nu ar fi primit o astfel de solicitare de la ministrul agriculturii.

”Nu, nu ne-a cerut asta și nici nu putem să ne grăbim. Nu am avut depășiri ale limitelor admise la toate constanțele pe care le cautăm.

Recoltările s-au făcut începând de acolo (Argeș – n.r.). O parte din analize sunt efectuate. Laptele fermierilor din România este un lapte care se poate comercializa fără probleme”, a declarat Andrei Butaru, președintele ANSVSA.

Cât despre firma de la Brădet, acolo unde au fost găsite produse infestate cu E.coli, şeful ANSVSA spune că societatea îşi poate continua activitatea fără probleme. ”Noi am stabilit acolo un diagnostic pe brânza respectivă, firma poate să continue. El poate să lucreze cu celelalte secții”.

Ministrul Agriculturii, nemulțumit că ANSVSA nu vine mai repede cu rezultatele anchetei

#DIRECT_ONE_4ey7g6#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani