Grav accident feroviar pe ruta Craiova-Piteşti. Un tren a izbit din plin un camion şi a răsturnat o remorcă

Grav accident feroviar pe ruta Craiova-Piteşti. Un tren a izbit din plin un camion şi a răsturnat o remorcă

Un accident feroviar a avut loc, marți, în judeţul Olt. Un tren care circula pe ruta Craiova-Pitești ce a lovit un camion care transporta deşeuri menajere.

Mecanicul locomotivei a fost rănit

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au anunţat că pompierii au fost sesizaţi că în localitatea Bălteni un tren InterRegio a lovit un camion care transporta deşeuri menajere. Pompierii au precizat că persoana rănită este mecanicul de locomotivă, iar şoferul camionul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, scrie Observatornews.

„În tren se aflau 50 de persoane. Mecanicul de locomotivă, cu dureri lombare şi o femeie, cu atac de panică, sunt asistaţi medical la locul evenimentului”, au transmis reprezentanţii ISU Olt.

Cum s-a petrecut accidentul

Reprezentanţii Companiei Naţională de Căi Ferate CFR SA au menționat că accidentul s-a produs după ce un conducător auto nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, situată la ieşirea din staţia Bălteni Olt.

„Din primele informaţii transmise de personalul feroviar ajuns la faţa locului, mecanicul automotorului a fost rănit în urma impactului dintre automotor şi remorcă, iar garnitura a fost avariată, aceasta urmând a fi retrasă în staţia Bălteni Olt, după finalizarea cercetărilor desfăşurate de către organele abilitate. Trenul R 9266 (Craiova – Piteşti) va fi retras din circulaţie, iar călătorii vor fi preluaţi de următorul tren care circulă pe acelaşi traseu.

Intervalul Bălteni – Potcoava (linie simplă) va fi redeschis după finalizarea cercetărilor organelor abilitate şi retragerea automotorului avariat din linie curentă”, au transmis reprezentanţii CFR SA, conform sursei citate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)