Deputatul Cătălin Drulă, liderul USR, a vorbit despre negocierile din coaliție, luni, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și i-a acuzat pe cei din PSD și PNL că sunt „niște interlopi politici, care vor să se mențină la putere, în ciuda faptului că nu livrează absolut nimic, decât haos și sărăcie în România”.
Întrebat despre negocierile coaliției pentru funcții, liderul USR a spus: „I-aș spune nu «împărțire», ci «împărțeală». Ei fac o împărțeală a funcțiilor așa, mai că găștile alea de interlopi. Noi avem de-a face de fapt cu niște interlopi politici, care vor să se mențină la putere, în ciuda faptului că nu livrează absolut nimic, decât haos și sărăcie în România”.
Întrebat dacă sunt șanse să pice comasarea la Curtea Constituțională, deputatul de opoziție a spus: „Dacă lucrurile ar merge într-o logică normală, aș spune că există toate șansele la CCR, pentru că argumentația cu care vom ataca se bazează inclusiv pe decizii anterioare foarte clare ale Curții Constituționale, dar, având în vedere componența politică a acestei Curți și felul cum a acționat în ultimii ani, ce să zic? Acele șanse cred că scad, numai că noi ne vom lupta până la capăt. Pentru că, până la urmă, e vorba de a apăra niște principii democratice”.
„Au spus că în alte țări tot așa sunt comasate. În primul rând că exemplele date nu sunt unele potrivite. În al doilea rând, acolo unde se mai întâmplă astfel de suprapuneri, ele se știu dinainte cu patru-cinci ani de zile și sunt din calendarul acelor alegeri. Sunt, prin lege, stabilite cu un ciclu electoral înainte. Nimeni, în nicio țară civilizată din Europa, nu hotărăște să scurteze mandatele unor primari, că practic asta se întâmplă de facto”, a mai declarat Cătălin Drulă.