România va înregistra, în perioada următoare, un grad de absorbţie a fondurilor europene mai mare decât cel alocat, a anunțat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu. Acesta a subliniat că România va intra în istorie la acest capitol.
„Ultimul exerciţiu financiar european a fost închis cu absorbţie de 54%. Adrian Câciu a închis ultimul exerciţiu financiar care nu a fost gândit cu cei 15%, nu a fost gândit să fie refazat, nu a avut nici PNRR, atunci nu erau atâtea exerciţii financiare suprapuse, Adrian a reuşit să închidă cu 94%.
Pentru prima oară. Iar cu sumele transmise la Comisie şi neîncasate, pe care o să le încasăm într-o lună sau două, vom avea cel puţin 100%, pentru că anumite state nu o să încaseze şi să deconteze toţi banii şi sunt ferm convins că, prin martie, vom veni în faţa românilor şi le vom spune că am intrat în istorie, pentru că am avut o absorbţie mai mare decât cea alocată”, a spus Marcel Ciolacu.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat recent că România a ajuns la un grad de absorbție de 93,2% pe fondurile de coeziune din exercițiul financiar 2014-2020:
„România a ajuns la un grad de absorbție 93,2% pe fondurile de coeziune din exercitiul financiar 2014-2020.
Nu mai puțin de 22,445 miliarde euro au fost rambursate Romaniei până la acest moment.
Iar procesul nu s-a încheiat, România având solicitate sume spre rambursare de înca 1,5 miliarde euro.
În materie de absorbție pe politica de coeziune, la începutul anului, România se situa la 73% grad de absorbție și îl încheie la peste 93% (plus 20 puncte procentuale într-un an)”.