Deputatul PSD, Laurențiu Gîdei, a comentat în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, declarația Dianei Șoșoacă, care susține că i s-a oferit funcțiile de premier, ministru al Justiției sau Avocat al Poporului pentru a nu mai candida la alegerile prezidențiale. Ea a catalogat ofertele ca fiind „atacuri din sistem” și a spus că nu se va lăsa înduplecată, pentru că ea nu e George Simion.
„E o patologie pe care doar medicii o pot explica. O putem încadra în ’românii spun lucruri trăsnite’. Departe de noi orice fel de discuție cu doamna Șoșoacă. E un accident al democrației noastre. Sper să nu se repete, pentru că probabil că postul pe care și-l dorea era ambasador la Moscova, că alt post nu știu dacă i l-ar oferi cineva, mai ales la modul cum se manifestă domnia sa în societatea civilă.
Doamna aude voci, din păcate, și repet, doar medicii se pot pronunța”, a spus Gîdei.
Senatoarea a afirmat că stă foarte bine în sondaje, iar asta îi „sperie” pe politicienii de la Putere.
„Voi rezista tuturor atacurilor din sistem! Nu mă voi abate, deși am fost sunată inclusiv de Ciolacu să-mi spună să mă retrag din cursa de la prezidențiale, deși eu nu mi-am anunțat intrarea în cursa pentru prezidențiale. Și că-mi oferă postul de premier sau ministru al Justiției, ori Avocat al Poporului. Evident că la scorurile pe care le am, să aleg eu președintele. (…)