Mai multe animale, inclusiv porci cu greutate de sute de kilograme, ar fi fost ucise de lupi în curțile locuitorilor din zona Careiului, județul Satu Mare, potrivit PresaSM.
Localnicii au reclamat că le-au fost omorâți iepurii și porcii din gospodărie. Ar fi fost ucisă de lupi chiar și o scroafă gestantă.
Unul dintre proprietarii păgubiți și-a sunat prietenii vânători, iar aceștia au contactat un medic veterinar din Bistrița-Năsăud, care lucrează chiar pe cazuri de acest gen. El s-a arătat de părere că, în proporție de 99%, este vorba despre atacul unui lup, având în vedere rănile provocate animalului atacat.
„Din păcate, este vorba despre o scroafă gestantă, în greutate de 180 de kilograme. Noi am trimis imaginile la Bistrița, la un medic veterinar care săptămânal face constatări pe atacurile de lupi sau de urși. A zis că e 99% vorba despre atacul unor lupi. Atât după urme cât și după mușcături. Cert este faptul că un câine nu putea să omoare porcul în coteț și nu i-ar fi provocat astfel de răni”, a declarat vânător pentru PresaSM.