Timișoara: Bărbat amendat cu 30.000 de lei pentru că a abandonat zece saci cu moloz pe un bulevard

Timișoara: Bărbat amendat cu 30.000 de lei pentru că a abandonat zece saci cu moloz pe un bulevard
Sursa foto: Facebook

Un bărbat din Timișoara, în vârstă de 27 de ani, a fost amendat de cu 30.000 de lei pentru că a abandonat zece saci cu moloz pe un bulevard.

Ce spune bărbatul despre gestul său

Polițiștii locali, aflați în patrulare miercuri, în jurul orei 17.00, în zona Iosefin din Timișoara, au observat un bărbat care a abandonat pe domeniul public, pe Bdul Iuliu Maniu, mai mulți saci cu resturi de la materiale din construcții, potrivit unui comunicat de presă.

„În urma legitimării s-a stabilit că bărbatul are 27 și domiciliul în Timișoara. Acesta a declarat că a lăsat cei șapte saci cu glet și trei saci cu moloz în acel loc după ce a efectuat  reamenajarea unui imobil din zonă”, se arată în document.

Ce măsuri au aplicat autoritățile

În cele din urmă, bărbatul a fost sancționat conform OUG 92/2021 cu suma de 30.000 de lei și somație cu termen să ridice sacii cu resturi și să îi predea unui agent autorizat.

„În ultima lună, încă o persoană fizică a fost sancționată de polițiștii locali cu amendă de 30.000 lei, conform aceluiași act normativ, pentru abandonul de deșeuri în zona centrală a orașului, pe Str. Moților cu Treboniu Laurian. Reamintim că potrivit OUG nr. 92/2021 privind regimul deseurilor, articol 20, abandonarea, aruncarea, precum și ascunderea deșeurilor sunt interzise și se sancționează cu amenzi de la 30.000 lei la 45.000 lei, pentru persoanele fizice, si de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice”, mai menționează sursa citată

Urmăriți B1TV.ro și pe
`