Cât va mai ține valul de aer tropical în România. Anunțul ANM despre valorile termice

Cât va mai ține valul de aer tropical în România. Anunțul ANM despre valorile termice
Sursa Foto: Freepik

Un val de aer tropical s-a intalat în România, iar temperaturi sunt mult prea mari pentru această perioadă din calendar.

Vreme caldă până la mijlocul lunii februarie

Dar, vremea caldă va mai ține până la mijlocul lunii februarie și meteorologii anunță valori cu 10-15 grade mai mari decât normalul perioadei, conform Adevărul.

„Masa de aer caldă va fi de interes pentru toată această săptămână, pentru că vorbim de temperaturi maxime zilnice în fiecare zi, cuprinse în general între 8 până la 19-20 grade Celsius. Semnalul este că, cel puțin până la jumătatea acestei luni, vorbim de o vreme mult mai caldă pentru perioada în care ne aflăm, maximele fiind mai ridicate, cu mai mult de 10°-15° față de normalul datei din calendar”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM.

Cele mai mari temperaturi înregistrate în februarie

Miercuri, 7 februarie, s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din luna februarie. La Calafat, Băileşti, Bechet, Zimnicea au fost 22 de grade, iar în București au fost 20-21 de grade.

Joi, 8 februarie, valorile se vor menține ridicate, cerul va fi mult mai senin în sudul și du-estul țării, iar în rest vor fi înnorări temporare. În Maramureș, Crișana, Transilvania și nordul Moldovei va ploua izolat și în Carpații Orientali și în Munții Apuseni vor fi precipitații mixte.
Vântul se va menține, dar va sufla moderat, intensificări va avea în zona montană înaltă, unde vor fi rafale de 60-80 km/h. Temperaturile maxime vor fi între 8-18 grade.

În București, vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă va fi de 17-18 grade, iar cea minimă de 3-5 grade.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:30 - Directorul INFP: Cutremurul de luni face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea. Dacă erau replici, trebuia să se producă până acum
22:10 - Pâmântul va avea o nouă lună. Cum va putea fi văzut asteroidul și cât timp va sta în orbita planetei noastre
22:09 - Anca Serea a rămas fără bona celor 6 copii ai săi: „Pleacă acasă, unde o așteaptă cele trei fetițe și un vis neîmplinit” / Ce a spus vedeta despre bonele filipineze (VIDEO, FOTO)
22:04 - Daniel Constantin, despre posibilitatea ca Iohannis să candideze la Senat din partea PNL: Mi se pare că e un zvon, deocamdată. La ședințele la care eu am participat, nu a fost nicio discuție în sensul acesta (VIDEO)
21:42 - Ce reacție a avut un turist polonez după ce a văzut zăpadă pe Transfăgărășan: „Cred că a fost cea mai bună idee pe care am avut-o în vacanţă”
21:30 - IPS Teodosie: Femeia să nu se roage în pielea goală! Să se roage îmbrăcată cuviincios şi cu capul acoperit (VIDEO)
21:24 - Cum a fost păcălită Oana Roman de angajații unei firme care verifică centrale termice: „Să vă povestesc despre niște escroci și vă recomand să vă feriți de ei cât puteți”
21:10 - Ce măsuri vor lua autoritățile din Grecia pentru a reduce supraturismul. Ce a decis Guvernul de la Atena
20:59 - Ozana Barabancea, înșelată cu cea mai bună prietenă: „Pe el l-am iertat, dar pe ea, nu”
20:52 - Ministrul Sebastian Burduja, despre zona județului Galați: Toți consumatorii din zona afectată de inundații sunt alimentați cu energie electrică. Suntem pregătiți să intervenim, dacă vremea se înrăutățește (VIDEO)