Furtuni și fenomene meteo extreme au loc în California. Guvernatorul Gavin Newsom a instituit starea de urgenţă, dat fiind faptul că partea de vest a SUA e afectată de o furtună puternică, relatează AFP, conform stiripesurse.ro.
Coasta de Vest a fost lovită de o vremă extremă în urmă cu mai multe zile, iar, joi, 20 de milioane de oameni din California au fost vizaţi de o alertă de inundaţii.
Precipitaţii importante au avut loc în nordul Californiei, iar la San Francisco s-au înregiatrat cantităţi importante de apă de ploaie, potrivit Serviciului Meteorologic american (NWS).
Sudul „Golden State” şi Los Angeles au fost afectate de condițiile meteo nefavorabile. Mai multe drumuri din oraş au fost inundate, iar o porţiune a Pacific Coast Highway a fost închisă.
Coasta de Vest a Statelor Unite a fost afectată de o iarnă cu foarte multe ploi, în 2023.
Catastrofele naturale s-au soldat cu aproximativ 20 de morţi, de asemenea, au cauzat pagube şi numeroase întreruperi ale electricităţii.
Însă, aceste precipitaţii au permis Californiei să-şi refacă rezervele de apă după mai mulţi ani de secetă intensă.
California este obişunită, istoric, cu o alternare de valuri de căldură şi ploi intense.