Incertitudine la Centrala nucleară de la Fukushima: 11 răniţi şi 22 de persoane iradiate

Incertitudine la Centrala nucleară de la Fukushima: 11 răniţi şi 22 de persoane iradiate
Foto: boingboing.net

Oficialii japonezi continuă evacuarea zecilor de mii de locuitori aflaţi în apropierea centralei nucleare Fukushima, după ce luni au avut loc noi explozii la reactorul 3 al acesteia. 11 oameni au fost răniţi în urma deflagraţiei, dintre care unul se află în stare critică. Oamenii au fost sfătuiți de guvern să nu se ducă la muncă sau la școală pentru a evita riscul unei contaminări.

Potrivit experților, radiațiile nu sunt la fel de periculoase ca cele de la Cernobâl, întrucât reactorul este mult mai bine construit, iar măsurile de siguranță sunt foarte bine gândite. Cu toate acestea, se pare că 22 de persoane sunt iradiate și se află sub tratament, conform BBC. După exploziile de luni, nivelul radiaţiilor se aflau sub limita legală.

Răcirea reactorului a eşuat

Deși oficialii au încercat să scadă temperatura foarte ridicată a reactorului, se pare că intervenția a eșuat. Mai mult, aceasta a dus la ridicarea presiunii în sistemul de răcire al reactorului.

În momentul de față, tehnicienii se străduiesc să răcească reactoarele din Fukushima. Reprezentanţii agenției japoneze pentru siguranță nucleară au declarat că, în ciuda faptului că intervenția nu a decurs așa cum ar fi trebuit, nivelul de radiații nu a crescut după explozie și nu s-a declanșat nicio catastrofă nucleară.

Flota a VII-a americană a fost expusă radiaţiilor

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`