Ciolacu se întâlnește luni cu sindicaliștii din sănătate, care au început demersurile pentru declanșarea grevei generale

Ciolacu se întâlnește luni cu sindicaliștii din sănătate, care au început demersurile pentru declanșarea grevei generale
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu va avea luni, de la ora 15.00, o întâlnire cu reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”, care a început procedurile pentru declanșarea grevei generale în sistemul sanitar.

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanii sindicaliștilor

„Federaţia Solidaritatea Sanitară consideră că punctul minim de pornire pentru Guvern în aceste negocieri îl reprezintă oferta sa iniţială, aşa cum a fost aceasta prezentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului: „o creştere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024”, adică creşterea cu 20% a cheltuielii salariale totale, ce reprezintă o creştere cu 20% a veniturilor salariale totale”, se arată într-un comunicat al federației, remis presei.

Participarea la această întâlnire este o dovadă a disponibilităţii la negocieri, ce face parte din valorile federaţiei, pentru a satisface aşteptările legitime ale angajaţilor din Sănătate, mai precizează sursa citată.

„În paralel, continuăm seria acţiunilor de avertizare, prealabile grevei generale, cu pregătirea acţiunilor de protest ce vor fi desfăşurate în data de 08 februarie 2024, prin pichetarea Ministerului Sănătăţii. Federaţia Solidaritatea Sanitară a înregistrat încă din data de 01 februarie 2024 la Ministerul Sănătăţii sesizarea privind premisele declanşării unui conflict colectiv de muncă. Aşa cum se poate observa din conţinutul sesizării, alături de drepturile salariale, revendicările aferente anexelor la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate se concentrează atât pe creşterea calităţii vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate, cât şi pe creşterea calităţii serviciilor medicale”, se mai arată în comunicat.

Oferta iniţială a Guvernului a fost formulată în două modalităţi, ambele fiind referiri la cheltuiala salarială totală:

– Ca o creştere a anvelopei salariale cu 20% pentru anul 2024, briefing-ul de presă din data de 25.01.2024.

– Ca o creştere (suplimentară) „a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar” în comunicatul de presă al Guvernului din aceeaşi dată.

În sistemul public de sănătate cheltuiala salarială totală (anvelopa salarială/fondul de salarii) include:

– salariile de bază, care reprezintă cca. 65% din anvelopa salarială/fondul de salarii;

– alte cheltuieli cu salariile, cum ar fi sporurile, alte drepturi salariale, contribuţia asiguratorie pentru muncă s.a., acestea reprezentând cca. 35% din anvelopa salarială/fondul de salarii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`