Un sat din România este favorit de turiști și sunt uimiți de natura care îl înconjoară și de priveliștile fabuloase.
Satul se află la circa 7 ore distanță de București și se află în județul Bistrița-Năsăud. Colibița este un loc spectaculos de care mulți turiști străini se bucură și despre care au aflat din documentarul „Flavours of Romania” care se găsește pe Netflix, scrie Playtech.
Colibița este ideal de vizitat primăvara sau vara când verdele înconjoară tot satul. Acesta se întinde pe 270 de hectare, are o lungime de 13 kilometri și se află la o altitudine de 900 de metri. Aici, locuiesc 312 oameni, după cum arată Recensământul din 2021, iar aceștia spun că, înainte, pe malul lacului era și o stațiune.
În Colibița a existat și un sanatoriu unde erau tratați cei bolnavi de TBC, dar în anul 1944 a fost incendiat. Apoi, până în 1975, satul a fost transformat într-o stațiune balnecoclimaterică.
După 1990, au început să apară primele investiții private, iar turismul din Colibița încearcă să supraviețuiască din spațiile de cazare, pensiuni, hoteluri, dar și din activități, precum plimbatul cu barca pe lac, rating pe râul Bistrița, iar iarna, la Pasul Tihuța se poate schia.