Mihai Dedu a slăbit 36 de kilograme în 10 luni. Acesta nu recomandă dieta pe care el a ținut-o

Mihai Dedu a slăbit 36 de kilograme în 10 luni. Acesta nu recomandă dieta pe care el a ținut-o
Sursa foto: Facebook/ Mihai Dedu

Mihai Dedu, unul dintre prezentarorii Știrilor Pro TV, a reușit să slăbească 36 de kilograme în doar 10 luni.

Transformarea radicală a prezentatorului TV

Totul a început în luna martie 2023, când acesta avea 131 de kilograme, iar acum a ajuns la 94. Jurnalistul a fost invitat la emisiunea „Vorbește lumea” unde a explicat dieta pe care a ținut-o pentru a da jos surplusul, conform Libertatea.

„Mi-am dat seama după buget, în momentul în care am început să intru în magazin. 36 am dat jos. A fost o provocare extrem de mare, a fost uluitor și pentru mine la un moment dat, deși intrasem în oarece vrie pentru că nu mă mai opream”, a zis prezentatorul.

El a ținut două diete. Prima a fost una foarte strictă pe care și-a făcut-o singur și pe care nu o recomandă, iar a doua dietă a fost mai permisivă, doar că a consumat cantități mici de mâncare.

„Sunt două etape. Prima etapă a fost undeva la patru luni, când am pierdut în jur de 22 sau 24 de kilograme, și apoi până la șase luni restul”, a mai spus Mihai Dedu.

Ce regim a ținut jurnalistul

„Ideea este că nu pot să mă laud că a fost simplu, a fost îngrozitor de greu, eu am mai avut o tentativă în urmă cu 20 și ceva de ani, chiar vreo 28 de ani, dar eram mai tânăr, am făcut mișcare. Acum, și din cauza unor probleme medicale, mi-am asumat ce mi-am propus, nu am avut voie să fac efort. E mult mai greu fără mișcare.

Este îngrozitor de greu. Nu am avut nicio dietă, singur mi-am făcut tot, în facultate am învățat și chestii de genul ăsta, am mâncat timp de trei luni, poate spre patru, doar ciorbă, mere și salată de varză albă. Iar toate chestiile astea pe care le auziți voi veneau poate la două zile, poate la 70 de ore, poate între cele două mese care erau, una luni, alta miercuri, erau niște mese sau salată de varză. Deci nu, să nu faceți așa ceva.

Mai bine de o lună nu am dat un gram jos. Până când metabolismul a început apoi. Nu e sănătos ceea ce am făcut. Aveam niște analize groaznice. Dar am pornit de la faptul că pe vremuri existau deținuți politic care consumau doar apă și pâine. Analizele nu erau bine, deci să nu încercați așa ceva, nu, nu, nu”, a recunoscut prezentatorul TV.

Acum, el mâncă din toate, doar că are grijă să consume cantități mici.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)