Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat când ar fi gata Lotul 3 al A0 Sud: „Am avut o discuţie săptămâna trecută. Au posibilitatea să se ţină, şi-au luat acest angajament”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat când ar fi gata Lotul 3 al A0 Sud: Am avut o discuţie săptămâna trecută. Au posibilitatea să se ţină, şi-au luat acest angajament
Sorin Grindeanu (PSD), ministrul Transporturilor. Captură Video: Partidul Social Democrat / Facebook

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat faptul că constructorul grec care lucrează pe lotul 3 al autostrăzii A0 Sud s-a angajat ca la sfârşitul acestei veri să termine acest tronson, informează Agerpres.

„Ei s-au angajat ca la sfârşitul acestei veri să termine acest tronson”

„Eu, zilele trecute, am mers în zonă. E un pic de mobilizare – sigur, nici vremea nu e cea mai potrivită pentru lucrări pe şantier. Am avut o discuţie săptămâna trecută cu conducerea din România şi conducerea din Grecia a acestei companii (Aktor – n. r.), împreună cu directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Ei s-au angajat ca la sfârşitul acestei veri să termine acest tronson. Şi-au asumat un progres lunar care să-i ducă undeva la sfârşitul acestei veri să fie dat în circulaţie şi acest tronson, care ar lega A1 de celelalte două loturi de pe A0 Sud. Faptul că în primele 7-8 luni ale anului 2023 lucrurile au înaintat foarte bine – şi ştiţi că eram pe punctul de a cere rezilierea – mă face astăzi, când vorbim, să stau în evaluare împreună cu colegii de la CNAIR să vedem dacă se vor ţine de acest termen. Au posibilitatea să se ţină, şi-au luat acest angajament, îmi doresc ca, aşa cum am spus, undeva la sfârşitul verii să se poată circula pe tot A0 Sud”, a precizat Grindeanu.

Când se va putea circula până la DN4

Totodată ministrul a ținut să precizeze și faptul că la sfârşitul lunii februarie – început de martie se va putea circula până la DN4.

„Probabil, în funcţie şi de vreme, la sfârşitul lunii februarie – început de martie se va circula până la DN4, adică vor termina cei de la Alsim Alarko (lot 2 A0 Sud – n. r.), dacă tot vorbim de A0 Sud – sigur, sunt terminaţi şi ceilalţi 7 kilometri, doar că nu se poate circula fiindcă n-ai de pe lotul 2 – iar ceilalţi 7 – 8 km care ne-ar duce până la DN4, astfel încât să poţi să foloseşti şi primii 8 km, undeva la sfârşitul lunii februarie din ultimele discuţii pe care le-am avut cu cei de acolo – început de martie, în funcţie şi de vreme”, a mai spus ministrul.

Iată cum arătau, la începutul lunii ianuarie 2024, stadiile fizice ale lucrărilor pe cele 3 loturi ale sectorului sudic al A0 (51,19 km): Lotul 1 (Glina – Vidra): 82,93%, Lotul 2 (Vidra – Bragadiru): 99,30%, iar Lotul 3 (Bragadiru – Joiţa): 56,60%.

În ceea ce privește valoarea totală a contractelor finanţate prin fonduri europene nerambursabile (POIM/PT), aceasta ajunge la 2,435 miliarde lei, fără TVA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)