Cum se fac cele mai bune pârjoale moldovenești. Ingredientul secret care le face pufoase la interior și crocante la exterior

Cum se fac cele mai bune pârjoale moldovenești. Ingredientul secret care le face pufoase la interior și crocante la exterior
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Pârjoalele moldovenești sunt un deliciu culinar. Fiind mai mari, ele rămân suculente în interior şi doar exteriorul e crocant. În plus, acest preparat poate fi însoțit foarte bine de un piure de cartofi și varză murată.

Rețetă delicioasă de pârjoale moldovenești

Cu toate că nu durează mult să le prepari, gospodinele trebuie să știe de ce ingrediente au nevoie ca acestea să iasă pufoase la interior și suculente pe dinăuntru.

Așadar, este nevoie de 700 g carne vită, 300 g carne porc, 3 ouă, 2 cepe, 1 morcov, un miez de pâine înmuiat în lapte, o căpățână de usturoi, mărar, pătrunjel, sare, piper, cimbru, faină și ulei, notează playtech.ro.

Secretul pentru ca pârjoalele moldovenești să fie pufoase este chiar miezul de pâine înmuiat în lapte. Cât despre modul de preparare, se începe cu carnea de vită și cea de porc care se toacă și se lasă deoparte.

Mai apoi se toacă ceapa și morcovul și se trag în tigaie, cu puțin ulei, până se înmoaie. După acest pas se adaugă și carnea și se lasă maxim cinci minute la foc mic.

După ce focul a fost oprit se adaugă în compoziție restul ingredientelor, mai exact mujdeiul de usturoi, miezul de pâine înmuiat în lapte și stors, ouăle bătute, verdeața tocată mărunt, cimbru uscat, sare și piper.

Pârjoalele, care se dau prin pesmet sau mălai, trebuie modelate cu mâinile umede, iar după se prăjesc în ulei încins pe ambele părți până devin aurii și crocante.

Motivul pentru care este bine să pui un cub de gheață în mâncare

Având în vedere cât de delicioase sunt mâncărurile tradiționale, de multe ori închidem ochii la excesul de grăsime pe care îl consumăm în unele preparate.

Este adevărat faptul că, grăsimea, oferă un gust aparte, însă în cantități mari nu este de folos sănătății noastre, astfel că nu strică să învățăm să pregătim bucate românești cu mai puțin ulei sau untură. Pentru a scăpa de grăsime atunci când pregătești ceva delicios, tot ce trebuie să faci este să adaugi un cub de gheață.

De exemplu, dacă faci o ciorbă sau o tocăniță, imediat după ce ai terminat-o de pregătit, las-o puțin să se răcească și adaugă 1-2 cuburi de gheață. Gheața va absorbi grăsimea în exces și așa o vei extrage mult mai ușor, scrie click.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`