Trei creștini egipteni au fost condamnați la închisoare pentru că ar fi insultat islamul

Trei creștini egipteni au fost condamnați la închisoare pentru că ar fi insultat islamul
Foto:theskepticsguide.org

O instanță din Egipt a condamnat trei adolescenți, creștini copți, la câte cinci ani de închisoare pentru că au insultat islamul, după ce aceștia au apărut într-un clip în care recitau rugăciuni musulmane, informează alarabiya.net.

De asemenea, judecătorul a stabilit că un al patrulea băiat, în vârstă de 15 ani, trebuie să stea într-un centru de detenție pentru minori pentru o perioadă nederminată.

În clip, unul dintre adolescenți poate fi văzut cum îngenunchează și recită rugăciuni musulmane, în timp ce alții stau în spatele lui și râd.

Avocatul apărării, Maher Naguib, a susținut că aceștia nu au intenționat să insulte islamul, ci doar să ia în derâdere decapitările săvârșire de militanții Statului Islamic.

Clipul a fost filmat cu un telefon mobil  în ianuarie 2015, când primii trei adolescenți aveau vârste cuprinse între 15 și 17 ani.

”Judecătorul nu a arătat deloc milă. El a aplicat pedeapsa maximă”, a susținut Naguib pentru AFP.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)