Drama teribilă prin care a trecut actrița Florina Cercel. „Mi-a fost frică să mai urc pe scenă”

Drama teribilă prin care a trecut actrița Florina Cercel. „Mi-a fost frică să mai urc pe scenă”
Foto simbol: Pixabay

Drama teribilă prin care a trecut actrița Florina Cercel. Destinul celei supranumite „Sophia Loren a României” i-a rezervat partea sa de tristețe și amărăciune. O tragedie teribilă avea s-o marcheze pe viață pe artista care ar fi împlinit 81 de ani pe 28 ianuarie.

Drama teribilă prin care a trecut actrița Florina Cercel. Iubita artistă ar fi împlinit 81 de ani, pe 28 ianuarie, dar un cancer a răpus-o în iulie 2019. Destinul celei supranumite „Sophia Loren a României” i-a rezervat partea sa de lacrimi și amar, actrița trecând printr-o tragedie care a marcat-o pe viață.

Florina Cercel a fost considerată o adevărată „Sophia Loren a României”. Doar cine nu a văzut-o în tinerețe ori în anii primei maturități ar putea considera comparația nepotrivită.

Actrița s-a născut la 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamţ, tatăl său fiind prim-trompetist în fanfara unui regiment din Armata Regală.

De mică, ea a mers la concertele Filarmonicii, iar duminica era nelipsită de la slujbele de la biserică. Familia s-a mutat la Râmnicu Sărat, datorită obligaţiilor militare ale capului familiei.

Când Florina a ajuns în clasa a treia, tatăl ei a fost arestat, pe motive politice, fiind exclus din Armată şi trimis să-şi execute pedeapsa, de patru ani, la Canal.

Motivul a fost pueril, dar și înspăimântător, totodată, tocmai prin gravitatea pedepsei în raport cu „culpa”.

Drama teribilă prin care a trecut actrița Florina Cercel, pe newsweek.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)