Trendul nunților în 2024. Evenimentul costă cu 10% mai mult decât anul trecut

Trendul nunților în 2024. Evenimentul costă cu 10% mai mult decât anul trecut
Sursa foto: Shutterstock

Pregătirile sunt în toi pentru cei care se pregătesc să își unească destinele în acest an, iar mirii sunt în căutare de verighete, formații și fotografi.

Rochii de mireasă negre sau roșii

Un trend este legat de rochia de mireasă care nu mai trebuie să fie neapărat albă, ea poate fi roșie sau chiar neagră sau chiar culoarea anului, Peach Fuzz. Cele mai căutate rochii de mireasă sunt roz prăfuit și ivory, conform știrileprotv.

Nunțile în aer liber sunt din ce în ce mai căutate, iar mirii vor ca marele eveniment să fie în natură.

Decorul este un alt factor care trebuie bine ales, mirii punând foarte mult accent pe flori care pot veni chiar și de la kilometri distanță.

„Am decorat nunți și în Grecia, Franța, Bulgaria. Când zic decor floral nu mă refer doar la decor de masă, ci de intrare, de tavan, de ring. Cumva încercă să decoreze cât mai mult zona. Dacă poate acum 12 ani alocau în jur de 50-100 de euro pe o masă, acum se ajunge la ordinul sutelor de euro”, Alexandru Dadoo, florist.

Candybar-ul înlocuit cu platouri cu brânză

Nici candybarul nu mai este ce a fost. Acesta poate fi înlocuit cu gogoși, prosecco bar sau platouri cu brânzeturi sau înghețată. Mirii pot alege chiar și live cooking.

Cei care se pregătesc să facă nuntă în 2024 trebuie să își pregătească un buget mult mai mare pentru că evenimentul costă cu 10% mai mult față de anul trecut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”