Ciolacu, atac la Ciucă și PNL: „Își asumă intrarea parțială în Schengen, deși e o victorie a Guvernului” / Liderul PSD îi mai acuză pe PNL-iști că s-au făcut nevăzuți de când au început protestele (VIDEO)

Ciolacu, atac la Ciucă și PNL: „Își asumă intrarea parțială în Schengen, deși e o victorie a Guvernului” / Liderul PSD îi mai acuză pe PNL-iști că s-au făcut nevăzuți de când au început protestele (VIDEO)
Nicolae Ciucă, președintele PNL, și premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, le-a reproșat partenerilor de coaliție de la PNL că se laudă cu intrarea parțială a României în Schengen, de parcă ar fi meritul lor. Ciolacu mai e supărat pe PNL-iști deoarece s-au făcut nevăzuți de când au început protestele fermierilor și transportatorilor, în loc să se implice și ei, că doar sunt în Guvern.

Ciolacu, supărat că PNL-iștii își asumă intrarea parțială a României în Schengen

„Știți cum e… victoria are mereu mulți părinți, înfrângerea se trezește dintr-odată orfană. Dar chiar să vină toți să-și asume intrarea parțială în Schengen…. E o victorie a Guvernului și atât!”, a declarat, vineri, Marcel Ciolacu.

Amintim că, la finele anului trecut, Consiliul Uniunii Europene a votat admiterea României și a Bulgariei în Schengen în martie 2024, cu frontierele aeriene și maritime. Negocierile cu Austria și pentru aderarea terestră vor continua anul acesta, Viena reproșând în continuare proasta gestionare a fluxurilor de migranți.

Ciolacu, despre protestele fermierilor și transportatorilor și lipsa de reacție a PNL

Șeful Guvernului a atins și subiectul protestelor, susținând că fermierii și transportatorii au dreptate în revendicările lor și că problemele lor vor fi rezolvate. El a făcut aluzie la PNL-iști că nu se mobilizează pentru a veni la ședințele de coaliție să discute aceste teme.

„Mi-aș fi dorit ca în această perioadă să avem ședințe de coaliție de trei ori pe zi, dar la greu nu se poate. Oamenii care au protestat au avut dreptate. Îmi cer scuze, poate și echipa mea ar fi trebuit să anticipeze mai rapid problemele. Eu am pretenții de la PSD, iar oamenii au avut dreptate să protesteze. Chiar dacă miniștrii au prins banii în buget, oamenii nu au mai crezut și nu au mai avut răbdare. Agricultorii nu au crezut că putem să adoptăm aceste măsuri, pe care le-am luat în două ședințe de Guvern și vom mai adopta altele în ședința de Guvern viitoare”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)