Oana Stancu se victimizează după scrisoarea trimisă fiicei lui Dan Tapalagă: Am primit şi mai multă ură, am primit "urări" ca fata mea să fie violată (VIDEO)

Oana Stancu se victimizează după scrisoarea trimisă fiicei lui Dan Tapalagă: Am primit şi mai multă ură, am primit "urări" ca fata mea să fie violată (VIDEO)

Oana Stancu pozează în victimă după ce i-a scris o scrisoare fiicei de zece ani a jurnalistului Dan Tapalagă. Implicarea unui copil în disputa a fost criticată aspru în mediul online, iar CNA s-a autosesizat pentru încalcarea drepturilor minorilor, informează B1 TV.

Jurnalista Oana Stancu susţine că scrisoarea pentru fiica jurnalistului Dan Tăpalagă, este un manifest împotriva urii la adresa Antenei 3 şi a pensionarilor care au ieșit vineri în strada la protestul organizat de cei din trustul Intact. Iar acum încearcă să se transforme într-o victimă.

”E doar un manifest împotriva urii, împotriva celor care îndeamnă la ură, împotriva Antenei 3 şi a telespectatorilor ei, a bătrânilor. Un manifest adresat copiilor noştri pentru a face o lume mai bună. Eu nu m-am luat de copilul nimănui. În loc de asta am primit şi mai multă ură, am primit „urări” ca fata mea să fie violată”, a declarat jurnalista la Antena 3.

Oana Stancu se victimizează după scrisoarea trimisă fiicei lui Dan Tapalagă

#DIRECT_ONE_qz8m9w#

Însă victima de acum, era extrem de agresivă în scrisoarea trimisă fiicei lui Dan Tăpalagă.

”Îți încredințez astăzi această scrisoare ca pe un manifest pentru viitor. Pentru un viitor nu foarte îndepărtat, în care tu vei trece pragul maturității, iar tatăl tău pe cel al senectuții. Poate că atunci când vom veni acasă cu pungi pline de medicamente, voi, copii buni, ne veți îngriji și ne veți mângâia și vă veți ruga la Dumnezeu să mai stăm puțin alături de voi, să nu ne ducem încă. Poate că nu-ți va fi nici rușine și nici nu-ți vor crea nervozitate sau dispreț momentele de familie din care tatăl tău se va extrage des pentru a merge la toaletă, pentru că vezi, așa e vârsta. Poate că îi vei cumpăra tu însăți mult hulitul Urinal de azi. Poate că nu vei simți că îți strică masa cu prietenii dacă i se mișcă proteza”, scria Oana Stancu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)