Lucian Micu, fost primar PNL al Romanului, va candida din nou pentru această funcție, de data aceasta din partea PSD. El nu și-a putut duce la final mandatul precedent din cauza unor probleme semnalate de ANI. Tot el este cel care a condus interimar Spitalul Judeţean Neamţ la momentul incendiului de la Secția ATI, soldat cu zece morți.
PSD-iștii din Neamț au transmis că au făcut o alegere bună prin nominalizarea lui Lucian Micu, comandând şi un sondaj de opinie despre ce-şi doresc romaşcanii.
„Unul dintre cele mai importante obiective pentru noi este Roman. Iar cetăţenii Romanului îşi doresc în cea mai mare proporţie să fie reprezentaţi, începând din septembrie 2024, de Lucian Micu. Va prelua şi conducerea organizaţiei PSD Roman şi sunt convins că, împreună cu colegii noştri, va obţine rezultate foarte bune“, a declarat Daniel Harpa, preşedintele PSD Neamţ.
Potrivit Adevărul, Lucian Micu a fost primar PNL la Roman până pe 3 august 2020, când a fost declarat în conflict de interese de Agenția Națională de Integritate (ANI), care a constatat că, în perioada 2012-2016, acesta a fost consilier local şi viceprimar, dar a făcut parte şi din Consiliul de Administrație al spitalului din localitate.
Micu nu a avut voie să candideze la alegerile locale din 2020, urmare a sentințelor pronunțate în procesele cu ANI pe care le-a pierdut. Acum, însă, poate candida și o va face din partea PSD, partid care l-a cooptat încă de pe vremea ex-baronului Ionel Arsene. Arsene, la rândul său, a fost condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență. El a fugit în Italia, iar în noiembrie anul trecut a scăpat de extrădare pe motiv că ar fi „labil psihic”.
Tot Arsene a fost cel care l-a numit pe Micu director al Spitalului Județean Neamț. Pe 14 noiembrie 2020, când Lucian Micu era la conducerea unității medicale, un incendiu a cuprins Secția ATI. Zece oameni au ars de vii atunci. Ancheta Parchetului General nici acum nu a fost finalizată.
După tragedie, Micu și-a anunțat demisia de la conducerea spitalului: „Din păcate, politica este în tot și în toate. O pot înțelege. Așa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când ești lângă patul bolnavului vezi realitatea”.
Într-o postare recentă pe Facebook, el a promis că o viitoare discuţie va fi despre incendiu.