Sediul Consiliului Județean Sibiu intră în renovare, prin urmare, s-a decis ca activitatea consiliului să fie mutată la aeroport, informează anunță Turnul Sfatului.
Totul se va întâmpla în perioada derulării proiectului de reabilitare și eficientizare energetică a sediului instituției.
Și anume, este vorba despre proiectul de consolidare și de asigurare a eficienței energetice a clădirii în care își are sediul administrația județeană, de pe strada General Magheru, nr. 14. Lucrarea a fost atribuită în luna noiembrie 2023 companiei sibiene Con-A Operations, proiectul fiind evaluat la 12,5 milioane lei.
Conform site-ului Turnul Sfatului, mutarea ar urma să aibă loc la începutul lunii februarie sau la începutul lunii martie.
Totodată, purtătorul de cuvânt al CJ Sibiu a transmis că lucrurile încă nu au fost stabilite cu exactitate, toate aspectele urmează să fie comunicate publicului la momentul respectiv.