Cornel Diniciu a cerut test poligraf pentru cei doi foști angajați ai Fermei Dacilor. Ce a decis Tribunalul

Cornel Diniciu a cerut test poligraf pentru cei doi foști angajați ai Fermei Dacilor. Ce a decis Tribunalul
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Audierile în cazul Fermei Dacilor continuă, iar Cornel Dinicu, ce se află în arest, vrea să știe cine a dat foc pensiunii, drept pentru care a cerut test poligraf pentru cei doi foști angajați pe care îi bănuiește că ar fi incediat unitatea hotelieră.

Patronul vrea să afle cine a dat foc pensiunii

În timp ce iubita patronului nu vrea să constituie parte civilă în anchetă pentru că nu vrea să se împotrivească partenerului ei, Cornel Dinicu insita ca cei doi foști angajați să fie suspuși unui test cu detectorul de minciuni. Patronul îi bănuiește cp ar fi dat foc pensiunii, conform observatornews.

Chiar dacă tribunalul ar decide să aplice testul poligraf asupra celor doi suspecți, acesta nu ar putea fi folosit ca probă în dosar, dar judecătorul și procurorul l-ar putea avea în vedere. Cei doi foști angajați se află în Botoșani, dar ar putea fi aduși la audieri, în Ploiești, zilele următoare.

Dosar de urmărire penală, redeschis pentru doi suspecți de Tribunalul Prahova

Cornel Dinicu urmează să fie dus la Ferma Dacilor, zilele următoare, pentru alte cercetări, iar cei doi asociați vor fi duși la Parchet pentru alte declarații.

Tribunalul Prahova a decis să trimită către Tribunalul Militar dosarul prin care se cere redeschiderea urmăririi penale pe numele unui fost angajat și a unui pompier de la ISU Prahova.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)