Patru copii au fost scoşi, marți, dintr-o familie din Huşi, cu executorul judecătoresc şi jandarmii. Decizia a fost luată, după ce Poliţia a sesizat reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului că minorii sunt înfometaţi şi neglijaţi, transmite adevarul.ro.
„În urma evaluării iniţiale s-a constatat o situaţie de risc major pe fondul neglijării parentale manifestată prin nesupraveghere pe timp de zi, alimentaţie inadecvată, gestionarea defectuoasă a veniturilor şi a conflictelor frecvente dintre părinţi”, au precizat reprezentanţii DGASPC Vaslui.
Deși autoritățile locale și o fundație au acordat sprijin pentru a preveni separarea copiilor de mediul familial, situaţia minorilor nu s-a ameliorat, aceştia fiind în continuare neglijaţi şi supuşi riscurilor.
Reprezentanţii DGASPC Vaslui s-au adresat judecătorilor Tribunalului Vaslui, care au emis o ordonanţă preşedinţială în vederea securizării celor 4 minori prin instituirea unei măsuri de protecţie specială.
Cei 4 copii cu vârste cuprinse între 2 și 9 ani au fost preluaţi în regim de urgenţă şi plasaţi la asistenţi maternali profesionişti. „Procedura de executare silită s-a realizat astăzi şi a decurs fără probleme”, au completat reprezentanţii DGASPC Vaslui.