Ștefan Constantinescu, un funcționar din cadrul Ministerului Imigrației aflat în localitatea Laval de lângă Montreal, a fost reținut pentru că ar fi primit mită mai multe mii de dolari pentru a examina mai rapid cel puțin un dosar de imigrare.
Potrivit Journal de Montreal, românul a fost reținut pe 16 februarie, fiind acuzat de fraudă contra guvernului din Quebec și de abuz de încredere.
Faptele ar fi avut loc în perioada octombrie 2013 – februarie 2016, când acesta era agent al serviciului de selecție a muncitorilor calificați, această categorie fiind una dintre cele la care pot aplica cei care doresc să obțină permisul de rezidență permanentă în Canada.
Constantinescu a fost eliberat condiționat contra sumei de 3.000 de dolari și va reveni în fața instanței pe 21 martie.