Ce a spus Cătălin Măruță despre filmul în care a jucat Eva. „Doamne, oameni buni! Hai să ne liniștim”

Ce a spus Cătălin Măruță despre filmul în care a jucat Eva. „Doamne, oameni buni! Hai să ne liniștim”
Foto: captură YouTube / Cătălin Măruță

Eva Măruță, fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță este personaj principal în filmul „Tati Part-Time”, peliculă care a adus o serie de critici la adresa ei și multe controverse. Filmul se află pe locul întâi în Box Office, la doar șapte zile de la lansare.

Măruță a investit bani în filmul cu Eva

Măruță a ținut să le mulțumească celor care au transmis mesaje de susținere, dar a menționat și că fiica lui s-a confruntat cu o serie de critici după ce a apărut în pelicula populară. Internauții au spus că motivul pentru care a apărut Eva în film ar fi nepotismul, conform Cancan.

Cătălin a venit cu o lămurire și spune că scenariul a fost scris cu gândul la Alex Bogdan și Eva. În plus, este un film privat, în care el a investit bani, fiind acționar la film.

„Mulțumim mult de tot pentru toate mesajele de susținere, pentru că în ultima perioadă, a luat totul, așa, o turnură la care nu te aștepți, oameni care au văzut filmul, oameni care sunt supărați, oameni care înjură. Doamne, oameni buni! Hai să ne liniștim. E un film la cinematograf. Cine vrea să meargă îl vede, cine nu, nu îl vede. Punct. Am văzut azi un comentariu: «Dom’le, a dat Eva casting». În podcastul pe care l-am făcut aici cu Alex Bogdan, cu BRomania, cu Letiția Roșculeț, s-a explicat foarte clar.

Scenariștii au scris un film cu Alex Bogdan în gând și cu Eva. E un film privat, e un film în care o persoană privată a investit bani, unde și noi suntem acționari la acest film. Practic, așa a apărut filmul. Nu e nicio justificare, doar că voiam să vă spun”, a precizat Cătălin Măruță.

Măruță, acționar ar filmului „Tati Part-Time”

Prezentatorul TV a adăugat că nici Alex Bogdan nu a dat castig, pentru că este un produs privat, în care au investit bani.

„M-a întrebat cineva: «Alex Bogdan a dat casting? George Ivașcu de ce apare în film? Că puteau să fie alți actori». E un produs privat. Exact ca și cum voi vreți să faceți ceva și sunt banii voștri, investiția voastră, viziunea voastră. Dacă reușiți să vă scoateți banii și să aibă succes, bine, dacă nu, iarăși bine. E un produs privat, exact cum avem aici, la podcast.

Oameni pe care îi invită, în funcție de cum credem noi sau ce ne dorim noi. Ținem cont de și de ce ne spun oamenii. Vă mulțumim, sunt foarte multe mesaje, ăsta e adevărul. Mii de mesaje cu felicitări pentru Eva, pentru actorii din film”, a transmis Cătălin Măruţă, într-un live pe Facebook.

În filmul privat, „Tati Part-Time”, Eva a jucat rolul fetiței Maya, iar Alex Bogdan a avut rolul avocatului Iustin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`